h1

Scrisoare deschisă către Preşedinte şi Primul Ministru

12 Mai 2010

Domnului Traian Băsescu, Preşedinte al României

Domnului Emil Boc, Prim-Ministru al României

 

SCRISOARE DESCHISĂ

Stimate Domnule Preşedinte al României Traian Băsescu,

Stimate Domnule Prim-Ministru Emil Boc,

În discuţia de zilele trecute, aţi propus sindicatelor plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Am aflat că Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse ia în calcul întoarcerea la suma fixă de 600 de lei lunar. Informaţia a fost confirmată de către doamna Andreea Vass, consiliera Premierului. V-o spun în calitate de mamă: este inacceptabil să luaţi vreo măsură de acest fel şi chiar să discutaţi despre ea!

Situaţia economică este îngrijorătoare. Am înţeles: aţi tăiat veniturile oamenilor în putere, care muncesc la stat. Este deja grav că aţi continuat cu tăierea pensiilor celor bătrâni. Dar nu înţeleg şi mi se pare că aţi mers mult prea departe, încercând să vă atingeţi de sugari. Este nedemn ceea ce faceţi! Este periculos!

După cum ştiţi, potrivit Legii mamelor, iniţiată de mine şi adoptată, în 2008, de către Parlament, indemnizaţia pentru creşterea copilului este de 85% din venitul lunar net al mamei. Legea prevede un plafon maxim de 4000 de lei şi unul minim de 600 de lei. Nu am fost de acord cu introducerea plafonului maxim, dar am acceptat până la urmă că, în contextul crizei economice, sunt necesare unele ponderări ale cheltuielilor.

Acum sunt foarte departe de a mai accepta ceva. Indiferent de dificultăţile financiare, de necesitatea adoptării unor măsuri de austeritate, trebuie să avem grijă de viitorul ţării. V-o spun cu toată responsabilitatea, ca om politic: revenirea la o indemnizaţie de 600 de lei pentru mame este o ameninţare a viitorului ţării.

Nu vă cer să subvenţionaţi consumul de pamperşi. Vă cer doar să le lăsaţi pe mame să-şi crească în linişte copiii.

Vă solicit aşadar să renunţaţi la modificarea legii mamelor, la plafonarea veniturilor femeilor aflate în concediu pentru creşterea copilului.

Nu cred că vă doriţi, domnule Preşedinte şi domnule Prim-Ministru, să vedeţi pe străzile României marşuri ale mamelor care-şi cer dreptul de a avea şi de a creşte copii, care cer dreptul României de a avea un viitor.

12 mai 2010

Cu toată consideraţia,

Lavinia Şandru, Preşedinte al Partidului Iniţiativa Naţională

Anunțuri

42 comentarii

  1. Doamna Lavinia,
    Va multumesc pentru faptul ca va implicati in continuare pentru apararea drepturilor mamelor. Am un copil de 8 luni pe care il cresc singura. Acum primesc o indemnizatie de 1355 de lei cu care supravietuim.
    Cum o sa traim cu 600 de lei cand am de platit chirie 400 de lei si rate de 184 de lei?
    Din pacate in parlament nu mai sunt oameni ca dumneavoastra. Au ramas acolo doar hotii si nesimtitii.


  2. D-aia nu sunt bani ca s-au dus pe tot felul de mofturi d-astea.Dupa mine n-ar trebui dat nimic. Un concediu medical de o luna doua si cu asta basta. La mocangeala se-nghesuie toti.


    • Eu cred ca nu stiti ca nu ne da statul nimic!SUNT BANII NOSTRI COTIZATI DIN SALARIILE NOASTRE MUNCITE!SA TE VAD PE DUMNEATA CUM CRESTI 3 COPII CU 600 DE LEI,PLATESTI,INTRETINEREA,LUMINA ETC!!!RUSINE!!


  3. Bun venit in blogosfera. 🙂

    Cat despre copii, se cresc ei si singuri, ce nevoie au de mame? 😦


  4. Bravo, o initiativa foarte buna! Clasa mijlocie va fi in special afectata de aceste masuri negandite si scoase din varful pixului.
    Felicitari pentru blog. O sa te adaug si eu la blogroll si sper sa avem parte de cat mai multa activitate de-a ta in online.


  5. Draga Lavinia,

    Asteptam detalii despre organizarea marsului de protest pentru a putea participa impreuna cu bebelusii.

    Multumim pentru initiativa.


  6. BUN VENIT IN BLOGOSFERA,SI CAT MAI MULTE ARTICOLE,SUCCES!!!
    Subscriu comentariului postat :Scrisoare Deschisa catre Presedinte si Primul ministru,care este o analiza lucida la rece a situatiei economice actuale ,cu stima Octav.
    p.s.Felicitari pentru blog,cer permisiunea de a va trece in blogroll meu si reciproca este valabila,astept raspuns?!


  7. Jos Hotii! Jos Basescu! Jos Guvernu’!


  8. @ Lavinia Şandru
    Încep prin a vă ura bun-venit în blogosferă.

    Închei acest comentariu cu o întrebare, este un blog permanent sau se construieşte în jurul evenimentului?, ca să ştiu dacă-l pun sau nu la bookmarks.


  9. O bilă albă că nu aţi moderat comentariile.


  10. Buna ziua,cand va avea loc protestul,unde si la ce ora?


  11. Vad ca nimeni nu a pomenit inca despre o hotarare a CNCD care a stat la baza legii mamelor.
    Este Hot. nr. 302/10.04.2008 care stabileste ca o suma fixa pt. indemnizatia de crestere a copilului este discriminatorie, intrucat aceasta indemnizatie este o inlocuire a venitului, nu un ajutor bazat pe principiul solidaritatii.
    Dar este adevarat… ce conteaza in Romania inca o discrimare in plus dupa „tiganca imputita”????
    Aici textul hotararii: http://www.cncd.org.ro/hotarari/


  12. Multumim , Lavinia pentru tot cea ai facut si faci in continuare pentru noi mamicile si pentru copii nostri
    astept cu nerabdare sa ne spui cand ne intalnim duminica


  13. Buna ziua, va multumim pentru impicarea dvs in aceasta problema a mamicilor. Sunt o mamica a unei fetite de aproape 7 luni. In prezent ne descurcam binisor cu indemnizatia de 1700 roni pe care o iau dar avand in vedere faptul ca sunt in divort cu tatal copilului, as vrea sa-i intreb pe guvernantii nostri ce solutie de supravietiure vad dumnealor dupa ce voi ramane singura, (cu un bebelus pe care il alaptez) cu 600 roni?!?


  14. sunt gravida in 6luni jumatate,dupa doua sarcini pierdute (5.2luni si 3luni)dupa doi ani de necazuri si ingrijorarisi tratamente,am in sfarsit certitudinea ca voi avea copilul mult dorit si asteptat.am muncit 5ani cu ore suplimentare o gramada,stres ,nervi pentru ca aveam oameni in subordine si sefi la care trebuiau rapoarte de activitate pentru fiecare angajat fapt pentru care am un salar bun de 1700ron net muncit pe branci si nu sunt de acord sa vina traienel sa imi ia un bun negociat si muncit si apoi sa imi spuna cum sa imi cresc acest copil care va veni pe lume si care este foarte asteptat.
    sunt alaturi de toate mamicile din romania.
    va multumesc ca sunteti sustinatoarea noastra in continuare.


  15. sunt mama a doi copii, unul de 9 ani si altul de 1 luna si jum. pe primul l-am crescut dintr-un salariu, fff greu din punct de vedere financiar (pe pampers, la vremea respectiva cheltuiam 60 lei noi iar sotul meu avea salariu de 70 lei noi, acum 9 ani).cel de-al doilea copil a venit atat de tarziu si din motive financiare pt ca stiam cum e sa cresti un copil si ne era un pic teama. cheltuieli la dublu. aceasta indemnizatie, este, de fapt, dreptul nostru, al mamicilor, este un substitut al salariului. am cotizat la stat ca sa-si ingroase buzunarele politicienii nesimtiti pe munca noastra! aceasta indemnizatie e dreptul nostru pt a ne creste decent copiii! da, in alte state din ue poate nu sunt aceste „facilitati”, cum spun unii, dar in acele state din ue exista alternative de a-ti lasa copilul si de a te intoarce la munca…aici, ca sa gasesti un loc la cresa, gradinita tb sa dai spaga consistenta inainte,


  16. Sa le fie rusine ! Nu inteleg de ce nici macar sa ne crestem copii in pace nu ne lasa!
    Am un copil de 1 an si 1 luna si un altul de 5 ani .
    Din pacate de 2 zile toti suferim ! Cu ce sunt ei vinovati???
    Astep cu nerabdare sa aflu detaliile intalniri!


  17. https://docs.google.com/Doc?docid=0AbeSvjbNas88ZGQyNnB6cjJfMTZkc2NjMjVodA&hl=en

    comunicatul de presa dat de mamicile forumiste pe miresici.ro si desprecopii.ro

    LUNI, 17 MAI, intre orele 12-14, va avea loc protestul mamicilor impotriva masurilor propuse de conducatorii nostri.


  18. va multumim pt ca ne sustineti cauza! dar oare vom reusi in fata acestor monstri??? oare cum suporta Dumnezeu astfel de oameni pe pamant? sunt copii, suflete nevinovate, au nevoie de toata grija si atentia noastra, de suportul nostru, acum si mereu…dar dl presedinte nu cred ca stie…oare cat a stat el sa-si creasca cei doi copii? probabil ca naviga pe mari si oceane…si sa nu ne mai spuna noua ca economia e terminata datorita consumului imens de pampersi! economia e terminata datorita proastei guvernari pe care o are de cand s-a instalat si multi ani d-acu’ incolo, pt ca vom suferi mult, atat noi cat si copiii nostri! rusine sa le fie! cum spunea cineva pe un alt site:”ceausescu a fost impuscat pt ca ne-a infometat! base you will be next!”
    am 32 de ani, stiu ce-nseamna „inainte de ’89”, chiar daca aveam 12 ani, am trait din plin cozile, intunericul, frigul, foamea de-atunci. asa probabil doreste dl presedinte sa ne aduca, la „inainte de ’89”


  19. In primul rand doresc sa va multumesc pentru faptul ca luptati in continuare pentru drepturile mamicilor.
    Sunt mama a unui baietel de 11 luni si am ramas socata de variantele de reducere a indemnizatiei de ingrijire a copilului vehiculate in presa. Am lucrat ani in sir in mediu privat, iar acum mi-am permis „luxul” de a avea un copil. In ianuarie 2009 am primit vestea ca aceste indemnizatii vor fi plafonate la 4000 ron. Acest plafon pentru mine este din start undeva la 70% din veniturile nete. Deci nu 85% . Iar acum se doreste din nou reducere. Eu nu vorbesc despre supravietuire, desi sunt unic intretinator de familie si doar ipoteca la banca o am de 1.500 ron ci despre responsabilitate si angajamente de respectat. Am fost responsabila cand am adus pe lume un copil, am fost responsabila cand mi-am platit taxele la nivel de 100% nu de 600 ron si am asteptat ca statul sa isi respecte angajamentele. In cazul in care se va ajunge la diminuarea acestei indemnizatii doresc sa dau statul roman in judecata si va rog, daca se poate sa ma indrumati cui sa ma adresez in acest sens. Va multumesc mult


  20. Buna ziua!
    Va multumesc ca va implicati pentru apararea drepturilor mamicilor.
    Noi avem un baietel de 1 an si asteptam al 2lea in noiembrie. Beneficiez de indemnizatie de maternitate de 85%, lucru care ne ajuta sa traim si platim ratele (apartament, masina …in Cluj). Va dati seama ca daca se taie indemnizatia la 600 lei sunt obligata sa merg la servici…asta daca mai am unde…ce fac cu cei doi copii? locuri la cresa in Cluj nu sunt, acum cu siguranta nu mai gasesc, iar pe cel mic nici nu o sa-l ia…binenteles ca bona nu ne permitem….
    Ar trebui sa se gandeasca un pic cand iau astfel de decizii…nu se pot lua de pe o zi pe alta.
    Sunt convinsa ca nici una din mamele care iau 85% nu o sa stea sa-si planga de mila…vor face ceva sa le fie cat mai bine copiilor ca pt ei au muncit si vor muncii in continuare, dar atunci sa nu mai platim CAS si nici impozit…sa platim la fel cotizatii la stat daca luam la fel indemnizatie de maternitate!

    O zi buna!


  21. Protestul va alea loc in data de Luni 17 mai, intre orele 12-14, in fata la Ministerul Muncii


  22. Multumim ca sunteti alaturi de noi, vom merge cat se poate de departe sa ne aparam drepturile sa ne putem creste copii.

    NE VEDEM LUNI LA PROTEST


  23. Doamna Lavinia Sandru, maine organizati cumva o intalnire cu mamicile? Daca da unde si la ce ora. As vrea sa ma alatur cauzei.

    Sunt insarcinata in 6 luni, am un salariu mai mare decat minimul pe economie si am muncit (la o multinationala) din greu pentru a-i oferi copilului meu conditii decente pentru a veni pe lume. Daca se va scadea indemnizatia sau se va plafona la 600 lei va trebui pur si simplu sa renunt la chirie (ca statul nu mi-a dat locuinta evident) si sa dormim pe strazi. Situatia este tragica.

    Va rugam sa nu renuntati la cauza pentru care v-ati zbatut atat de mult. Va fi imposibil sa supravietuiasca 2 persoane (mama si copilul) cu 600 lei.
    Copilul meu inca nenascut este deja condamnat la moarte sigura. Incerc sa ii explic de pe acum ca oricat de greu ne va fi mama lui nu il va parasi.


  24. Multumim inca odata pentru implicare. Este pe zi ce trece mai mare umilinta de trai in tara asta. Simt o mare dezgustare in tot ceea ce ma inconjoara. Realitatea este intradevar asa acum este prezentata, tara asta, sistemul asta, nu mai poate finanta mafia si cerintele ei totmai mari. Dar solutia propusa de ei este o mizerie. Nu putem accepta sa finantam palatele si conturile acestor ticalosi cu viitorul si sanatatea copiilor nostri.

    „Glorie conducatorilor nostri!”


  25. Cerşetorul de solidaritate

    Te ştiu de mult, mi te agăţi în fiecare zi de picioare, umil şi mieros ca un cerşetor. Întorc îngreţoşat capul şi te aud cum mă înjuri pe la spate de mamă. N-ai nevoie de banul meu, obrazul ăla gros îţi plesneşte de sănătate, dar aşa te-ai învăţat: să mă buzunăreşti, să mă fraiereşti, să mă faci. Pentru tine, am fost întotdeauna un prost bun de jefuit. Ai mei m-au învăţat să las de la mine, să învăţ, să las loc de bună ziua şi chiar să fiu căpos ca să răzbesc, dar nu mi-au zis nimic despre tupeu.
    Tu, maestru al tuturor şmecheriilor, ai tupeu din plin. Ce altceva decât tupeul te împinge să cerşeşti azi solidaritateamea? Spui că ţi-e greu, că trebuie să fim solidari în faţa crizei. Eu, solidar cu tine?! N-am nimic de-a face nici cu hoţia, nici cu prostia ta. Când tu te-ndopai, eu strângeam cureaua. Când tu petreceai la iarbă verde cu mici şi bere, eu strângeam gunoiul în urma ta. Când tu încingeai folcloristele de toate sărbătorile legale, eu făceam ore peste program. Când tu te uitai la filme porno pe o poală de bani la stat, eu băgam sâmbete şi duminici la privat ca disperatul. Ştiu că nu-nţelegi cum e cu privatul decât dacă are şi un Channel în coadă.
    Acum descoperi că e criză şi-mi ceri sacrificii, făcându-mi paradă de austeritate. Economiseşti foile din imprimantă sau stingi un bec în cameră, ca să te vadă strada că şi tu te restrângi. Promiţi să-i miluieşti pe săraci cu leafa ta până la sfârşitul anului, ca să mă convingi că şi tu suferi. Ce-ţi lua să te gândeşti la „austeritate” anul trecut, când te spărgeai în chermeze electorale? Acum îmi vinzi chifla că faci reformă, când, de fapt, tu mă scobeşti în buzunar să-ţi achit nota de plată.
    Cauţi să scoţi bani din piatră seacă, de la mame şi bătrâni, în loc să-i pui pe bogaţii tăi, înavuţiţi din contracte cu statul, să fie ei solidari cu tine. Un singur sfat îţi dau: să nu te atingi de pamperşii lui fi-miu. E spre binele tău, crede-mă!Doar plăcerea de a mă umili este pe măsura tupeului tău monstruos. Mă umileşti la circa financiară, când mă plimbi pe la cinci ghişee ca să-mi iei banii, cu aceeaşi plăcere cu care mă umileşti în spital, când îmi arăţi buzunarul halatului sau când mă trimiţi să-mi aduc medicamentele de acasă.Te-ai obişnuit să tac, să bag capul în pământ, să trec cu vederea, când mă claxonezi isteric pe trecerea de pietoni. Printr-o glumă nefericită a istoriei, m-ai luat în primire încă de la naştere. M-ai condamnat să fiu solidar cu tine, oricât de solitar aş fi vrut eu să fiu. Aş fi avut posibilitatea să fug, dar, din frică sau laşitate, am rămas, ca să mă faci tu mioritic în talk-show-uri şi în gazete.Ai o mie de feţe, eşti peste tot, pe stradă şi la televizor. Nu ştiu cum să-ţi zic: ar fi prea puţin să te numesc Stat, prea mult să-ţi spun România. Eşti Fratele meu mai mare, manelistul. Ştiu că nu vei înţelege, dar din partea mea nu vei avea solidaritate, ci doar dispreţ…

    de F. NEGRUŢIU . ziarul GANDUL


  26. iti multumim din suflet lavinia,

    pentru ca esti alaturi de noi, este tragic ce se intampla si ce masuri vor acesti ” domni” ai tarii sa ia.
    Sunt o viitoare mamica, sunt gravida in 8 luni si daca pana acum cateva zile nu-mi puneam problema cum o sa reusim sa supravietuim ..acum numai la asta ma gandesc. Ce o sa-mi permit sa-i ofer copilului meu, in conditiile in care toate lucrusoarele pentru bebelusi sunt exagerat de scumpe??? suntem terminate si speriate cu adevarat ..

    luni ne prezentam cu toate la MM..SA PROTETAM.


  27. Sunt o mamica a doi copii , Alex 3 ani si 7 luni, si Dominic 3 luni.
    Sa aduci pe lume un copil in ziua de azi nu e deloc ieftin. Toate analizele pe perioada sarcinii le-am platiti , deoarece niciodata nu sunt fonduri.
    Lucrez de 15 ani cu carte de munca si mi-am platiti intotdeauna datoriile fata de stat.
    In saptamana 20 de sarcina am aflat ca , copilul meu are hidornefroza si ca probabil va fi nevoie de interventie chirugicala dupa nastere .
    L-am operat saptamana trecuta la Szeged si operatia ne-a costat 2000 Euro , bani pe care i-am imprumutat. Nu l-am operat in Romania , deoarece aici se faceau 2 interventii , acolo doar una.
    In urmatoarele 6 luni trebuie sa ii fac saptamanal urocultura si sumar de urina , lunar ecografie + antibiotic pentru 6 luni …. degeaba primesc trimitere de la medicul de familie ca nu sunt fonduri niciodata si analizele acestea trebuie sa le fac. Costuri pe luna 400 ron . Daca indemnizatia scade la 600 ron …. eu cu ce imi mai intretin copilul cel mare si pe mine? Daca ma intorc la lucru cine ii ingrijeste pe copii mei pana ajung la varsta de gradinita . Alocatia din Ro e ce mai mica alocatie din Europa.
    Daca acceptam toate astea si nu iesim in strada pentru dreptul nostru, si ne gandim ca oricum nu putem schimba nimic, inseamna ca ne meritam soarta.


  28. Mă bucur pentru ca doamna Lavinia se implica asa de mult . Felicitări !
    Familiile cu cu copii vor suferi cel mai mult , scăderea veniturilor vine pentru fiecare membru , iar in curind vor veni scumpirea de cîteva ori a facturilor la intretinere dar si scumpirea tuturor produselor si serviciilor care va fi inevitabilă .


  29. asa este nu trebuie sa ramanem indiferenti , chiar daca pe acesti oameni daca ii poti numi asa nu-i va impresiona nici protestele noastre nici plansul bebelusilor nostri .sunt sigura ca o sa chinuim degeaba copii aducandu-i la protest .sunt mamica a doua fetite una este la gradi 5ani si 9 luni iar cea mica are un anisor . va trebiu sa vad ce pot face cu cine o voi lasa sa-mi incep serviciul .sa le fie rusine acestor oameni !


  30. D-nii Basescu si Boc, nu aveti nici o ratiune in aceasta masura oribila pe care o propuneti.
    Sunteti impotriva unei maini de oameni care nu face decat sa isi creasca copilul/copiii in conditii conforme cu contributia pe care a adus-o la Stat ani intregi.
    Mi-ar fi rusine in locul vostru sa anunt doar masuri de reducere a cheltuielilor sociale si sa justific cu doua cuvinte seci si fara continut: „lipsa banilor”, in loc sa enunt si masurile de a creste veniturile. Va lipseste cu desavarsire inteligenta necesara pentru a veni cu idei salvatoare pentru economia Romaniei.
    Sa va fie rusine!
    Mai reflectati!!!!!!
    Nu aveti nici un drept sa ne calcati in picioare demnitatea.
    Vom lupta pana la capat impotriva incompetentilor care ne ruineaza viata de zi cu zi.


  31. Va multumim Doamna Lavinia Sandru ca sunteti alaturi de viitorul tarii.Va multumesc ca ati fost azi la Iasi si veti fi si in celelalte zile alaturi de toata tara .Avem nevoie de oameni care sa se gandeasca in primul rand la viitorul tari , la acesti copii care trebuie sa cresca in familie , nu in cresele care nici macar nu exista .Ne-am saturat de cei care stiu doar sa isi numere banii din conturi si sa tot fure nestingheriti .Si de cei care stiu sa promita in campanie electorala pentru ca mai apoi sa sufere de amnezie .
    Oare nu ajunge cate sinucideri au fost in 2009 in randul romanilor din cauza ratei crescute a somajului .Acum umblam la pensiile batranilor la laptele sugarilor si la slariile de mizerie ale profesorilor .
    Oare nu ar trebui sa ia modelul spaniol: sa ia de la cei din furntea tarii 25% si de la salariati cu salarii peste 1000 lei sa ia doar 10% .Sa taie pensiile si salariile nesimtite si jumatate din nenorocitele astea de fonduri de protocol care numai ei stiu pe ce se duc .
    Va multumim ca va ganditi la noi si la o crestere sanatoasa pentru copii nostri .
    Sunt sigura ca daca ati candida la presedintie toate femeile v-ar sustine si mai sunt sigura ca nu v-ati uita promisiunile .


  32. I-as face domnului Boc-Basescu o lista cu nevoile unui copil mic pe o saptamana :
    1 kg mere (1mar/zi )= 4 lei
    1 cutie lapte praf = 40 lei
    1 kg banane ( 1banana/zi)= 4 lei
    4 iaurturi (1 iaurt la 2 zile )= 4lei
    300 g branza de vaci = 4 lei
    500 g piept de pui = 9 lei
    200 g file peste slab proaspat = 8 lei
    2 oua = 2 lei
    200 g ficat de pui proaspat = 5 lei
    1 cutie cereale = 15 lei
    1 cutie biscuti pt copii = 15 lei
    35 scutece (Pampers ) = 30 lei
    Asta e o lista asa in mare , cu ce e mai important .
    TOTAL = 144 lei x 4 sapt = 576 lei
    Sa nu mai vorbim ca bebelusii cresc in fiecare zi si trebuie hainute , papucei , sampon , sapun , jucarii , medicamente , analize …si atunci 600 lei ne ajung exact pentru strictul necesar penru copii .Si noi cu ce mai traim cu cele 200 lei care raman ?Si intretinere , gaz , apa , rate la banci (facute inainte sa avem copii), mancare pentru noi ….vine guvernul Boc si presedintele sa ne plateasca toate astea ?Sau asteptam sa ne evacueeze din lociunte si mergem la Cotroceni sa locuim cu totii ?


  33. a-nceput marele miting! oare vom avea sorti de izbanda in fata sacalilor??? suntem plini de speranta dar sincer, mi-e teama ca nu vom reusi in fata lor…desi sunt mult inferior numeric noua, au atata putere de decizie…de si-ar intoarce bunul Dumnezeu fata catre noi, oamenii simpli, si ne-ar ajuta…speranta moare ultima!!! sper sa reusim! avem atata nevoie sa reusim…


  34. Doamna Lavinia Sandru,

    ati dovedit cu prisosinta faptul ca nu va opriti la vorbe si modul Dvs de a va implica va impune ca un viitor model de om politic cu adevarat interesat de binele celor care l-au votat. Implicit si al lui, normal.
    Permiteti-mi sa va spun ca am descoperit intamplator site-ul Dvs (ma refer la blogul acesta) si as dori sa il trec in blogroll in doua site-uri. Daca vreti vi le transmit privat pentru a nu se considera ca imi cer „trafic”.

    Personal sunt un tatic care nu a mai reusit sa va voteze, fiind in alt colegiu, dar care oricand ar vrea sa va sara in ajutor in aceste probleme care vizeaza sanatatea natiei noastre. Iar un popor sanatos este unul care are bani sa isi creasca copiii invatandu-i si purtandu-le de grija de mici.

    Cu adanca plecaciune fata de ceea ce faceti

    Bogdan, tatal lui Matei


    • Ma simt onorata si va multumesc! Am sa fac si eu acelasi lucru, daca nu va deranjeaza. In ceea ce priveste implicarea…e mare nevoie, mai ales acum cand toata lumea e derutata si disperata! Imi doresc sa cred ca ma pot baza si pe sprijinul dumneavoastra atunci cand voi striga adunarea. Iar Matei va fi mandru de dumneavoastra. Sunt sigura!


  35. buna ziua tuturor mamicilor si dnei.Lavinia Sandru (cu multumiri pt tot ce face pt a sustine cauza noastra)
    pe langa pb reducerii indemnizatiei va retin atentia cu o intrebare:
    sunt in concediu crestere copil si am „indraznit” sa mai am un copilas astfel ca acum sunt intr-o dilema: termin concediul de crestere pt primul copil in iulie 2011 si tot cam atunci trebuie sa se nasca si al doilea
    intrebarea este pot primi direct fara sa ma intorc la serviciu concediu de maternitate/indemnizatie de maternitate si spoi ulterior concedi de crestere/indemnizatie crestere pt al doilea copil?
    ce trebuie sa fac?
    cerere de revenire la serviciu si tot cu aceeasi data sa duc certificatul de concediu de maternitate de la medicul de familie?
    cu alte cuvinte trebuie sau nu sa lucrez o perioada inainte de a naste al doilea copil sau nu?
    poate este cineva care a avut situatie similara si-mi poate raspunde si mie
    va multumesc anticipat
    mail:
    cazika@yahoo.com


  36. Buna ziua Dna Lavinia
    Sunt o viitoare mamica si ma zbat intre viata si moarte de cand am aflat ca sunt gravida. Am lucrat 5 ani intr-o companie mare , si de cateva luni am ramas fara loc de munca. Acum am aproape 2 luni si sotul meu nu il vrea deoarece nu ne putem ‘permite’ aceasta bucurie. Vreau din suflet sa ma angajez si sa ma intorc la munca imediat dupa nastere si nu stiu care sunt conditiile. Va rog din suflet daca ma puteti ajuta cu un raspuns, cat ar fi minim sa lucrez in ce conditii as putea sa primesc o indemnizatie. Nu vreau sa aleg o alta varianta, decat sa dau viata unui copil, dar din pacate in Romania se promoveaza din ce in ce mai mult moartea…


  37. Stiu ca va ocupati de mamele aflate in concediu de crestere a copilului. Sunt un caz disperat care a aflat astazi ca peste o luna cand fiul meu imp0lineste 2 ani eu nu mai am loc de munca. Am fost invitata astazi la o cafea sa mi se prezinte faptul ca punctul de lucru trecut pe cartea de munca s-a inchis inca din vara, iar societatea orientata pe profit nu isi poate cheltui resursele cu mine sa ma invete aplicatiile si procedurile care s-au schimbat intre timp.
    Am nevoie urgenta de ajutor! Va rog! Sunt singura sursa de venit a familiei si cu apartament ipotecat la banca si rate de platit!
    Multumesc anticipat, Anca Afrasinei


  38. Suparata ?? suparata tare,doamna?? nu ati avut sanse sa mai intrati pe un loc eligibil in parlament??…place PUTEREA??? satisfactii mari??adrenalina?? deh,v-a fost bine cind UNPR a schimbat barca doar ptr un interes meschin…doar ca sa dati in Basescu…(is altii de mii de ori mai rai ca el).VOI ATI SCHIMBAT CURSUL ISTORIEI ROMANIEI..bine,rau cum era,era mai bine decit acum.. ati dat in tara..in ROMANI….dar,stii doamna sandru,noi astia multi,carora nu ni se aude vocea pentru ca voi,astia din parlament faceti ce vreti cu noi ,indiferent de interesul tarii si al oamenilor si nu va intereseaza decit banul cistigat usor ,fara merit,avantajele, asa ca crin antonescu,care nici nu stie bine unde e parlamentul…bietul de el,somnorosu….sau vai de noi…cu asa politicieni ca voi…mai bine nu ati maI fi deloc…te-ai luat de Mona Musca???ea a avut curaj sa spuna multe,chiar si bune,sa lupte chiar cu ai ei…cu sistemul ede iertat..chiar si Chiliman…tie nu ti-am auzit vocea cind cu lovitura de stat…de ce nu ai strigat la Oprea??de ce ??acum,ca mai voiai putere,ca diaconu,ion stan??..in loc sa va scada numarul,va inmultiti cu consecintele de rigoare…o sa va intelegeti si mai rau,indiferent de culoarea politica ce va cistiga…iar noi,restul o sa ajungem rusinea Europei,ca sa luam iar vize sa mergem afara,fara pensii,investitii…locuri de munca..fara un viitor..fara sanse



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: