h1

Calea oamenilor simpli

23 Mai 2010

Multă lume se întreabă ce vom face acum, după ce Guvernul s-a arătat indiferent la apelurile şi demonstraţiile publice. O cale este cea anunţată deja de Victor Ponta: moţiunea de cenzură, care să conducă la schimbarea Guvernului. Ar fi totuşi insuficient să ne limităm la atât, mai ales că moţiunea are, cel puţin deocamdată, şanse mici de a fi adoptată. Cred că trebuie să facem mai mult, să continuăm lupta noastră.

După mitingul de lunea trecută, din faţa Ministerului Muncii, am fost prin mai multe oraşe din ţară. Un obiectiv a fost acela de a ajuta la începerea unor mici afaceri în domeniul ecologic (voi scrie în curând mai multe despre asta), iar alt obiectiv de a sta de vorbă cu mamele.

La Iaşi, la Târgu Mureş, la Cluj, la Sălaj, oriunde am fost, mamele sunt foarte nemulţumite de măsurile anunţate de Guvern. Reducerea cu 25% a indemnizaţiei este văzută ca o încercare a lui Emil Boc de a ne păcăli. Căci, la o indemnizaţie de 900 de lei, care reprezintă 85% din salariu, reducerea s-ar simţi foarte tare. Am văzut, de asemenea, multă hotărâre şi implicare la toti cei cu care am vorbit. O mamă mi-a spus: „Am pierdut un copil din cauza sistemului de sănătate. Nu vreau să-l pierd şi pe cel de-al doilea din cauza lui Boc. Nu am vrut să plec din ţară şi m-am încăpăţânat să-mi cresc copiii aici. Acesta e preţul pe care trebuie să-l plătesc?”

Am fost întâmpinată cu multă căldură şi am fost fericită când mamele mi-au mulţumit pentru că am luptat alături de ele. Le-am mulţumit şi eu şi le-am rugat să nu cedeze. Le-am spus că viaţa noastră poate fi mai bună, dacă vom fi unite în lupta pentru drepturile noastre.

Această prezentare necesită JavaScript.

Peste tot, mame, taţi şi bunici şi-au pus cu mândrie tricolorul în piept. Aproape că îmi dădeau şi mie lacrimile când îi auzeam, spunându-mi: „ Iubim ţara asta şi nu vrem să plecăm de aici pentru nimic în lume. Aici vrem să trăim şi aici vrem să ne creştem copiii şi nepoţii. Guverne, parlamente sau preşedinti, bune sau rele, toate trec. România rămâne!  Pentru viitorul ei am ieşit astăzi în stradă!”

Anunțuri

20 comentarii

  1. Draga lavinia , astazi ti-am vazut pentru prima oara blogul. mi se pare interesant si plin de adevar , si am sa il citesc in fiecare zi.
    Cu mult drag,
    Nefertiti Dendera


  2. am tot dat avertizari… legile FEMOSAN … PRUDENTA MAXIMA ROMANI …. in 27.03.2010 am dat o avertizare privind masinile si avioanele … a fost cazul POLONIEI si norul Vulcanic care a tinut avioanele la sol … alta avertizare ACUM – pana cand nu sunt blocate RESURSELE catre Parlament nu iesim din CRIZA … asta trebuie sa ceara POPORUL la GREVA GENERALA … Parlamentul consuma peste 1 miliard euro ANUAL …


  3. legile FEMOSAN … romanii sunt pe cont PROPRIU FINANCIAR fara UE si NATO deci ce putere are parlamentul decat sa consume peste 1 miliard euro pe an …


  4. se mai pot demite DIRECTORI care au facut ACHIZITII de LUX – SUCCES !!!


  5. PARLAMENTUL consuma ZILNIC in jur de 3 milioane euro cu tot cu SALARII CHIRII ETC. http://www.ziare.com/stiri/ancheta/palatul-parlamentului-consuma-curent-cat-un-oras-cu-o-suta-de-mii-de-locuitori-797235


  6. Şi eu îmi iubesc ţara, parcă pe români nu prea îi mai respect aşa ca înainte. Dacă nu suntem în stare să ne constituim o clasă politică mai de doamne ajută, încep să mă ruşinez ca cetăţean între cetăţeni.


  7. INDIFERENT cine va mai fi la BUTOANELE TARII romanii vor iesi din CRIZA prin BLOCAREA resurselor catre PARLAMENT si DIRECTORII care fac achizitii de lux , afaceri DIVERSIONISTE ETC. care distrug POPORUL !!! Viitorul va DEMONSTRA cele spuse aici … SUCCES !!!


  8. o gramada de actuali si fosti parlamentari fara viziune … si mai au si diplome de tot felul … deci DIPLOMELE astea fara viziune va vor duce la GENOCID …


  9. […] mai auzit mare lucru prin presa si nici la doamnele din politica, care au sustinut primul protest ( Lavinia Sandru, Cristina Pocora )…. subiectul a prezentat interes la […]


  10. inca o solutie buna si ptr cei bolnavi care tin regim … marirea tva 30 % la alimente rafinate zahar ulei cafea alcool tigari etc. si la produsele electrice , electronice care momentan sunt la preturi de peste 100 ron … si o armata de fisc la vami … ORGANIZARE pe PUNCTE … atunci oamenii saraci vor tine regim fortat si nu se mai imbolnavesc de la prajeli si produse rafinate si oricum produse de lux ei nu prea cumpara …


  11. […] mai auzit mare lucru prin presa si nici la doamnele din politica, care au sustinut primul protest ( Lavinia Sandru, Cristina Pocora )…. subiectul a prezentat interes la inceput….(se pare ca a fost o reactie […]


  12. am vazut peste tot cum se spune ca toti fura … asta se stia … este un pas ca se recunoaste … deci va mai spun FOARTE serios ! parlamentul trebuie blocat complet la resurse si bani – ABIA ATUNCI toti ROMANII COMPETENTI vor putea SALVA ROMANIA de la GENOCID si ATENTATE !!! STIU CE spun !!! FIECARE cu STIINTA si EXPERIENTA lui ! SECUNDELE TREC … o sa va amintiti ce am scris si sfatuit … ANI la rand ! IGNORANTA produce DEZASTRU pe zeci de ani … MOBILIZAREA CONSTIINTELOR !


  13. […] discutat si cu Lavinia Sandru, am vorbit si cu o bunica. Situatia este, ca o concluzie personala, neagra. Nu vorbesc mai mult. […]


  14. legile FEMOSAN … psd pnl pdl udmr este BINE sa puna la munca puscariasii pe terenurile din jurul puscariilor – AGRICULTURA – daca nu pot face asa ceva PARLAMENTUL din RO va EXTERMINA ROMANIA prin pierderea a peste 1 miliard EURO ANUAL ! SUCCES !!!


  15. toate se leaga si de PARLAMENT … acesta da legi … PARLAMENTUL nu vrea sa INTELEAGA avertismentele date de mine si altii … deci PARLAMENTUL este direct raspunzator de acest MACEL din RO. … si acolo sunt 471 parlamentari parca… VIZIUNE nu … Ignoranta si Iresponsabilitate … deci romani MULTUMITI PARLAMENTULUI care 20 de ani a dat niste legi ce pot fi fentate USOR …


  16. Dupa 89 multi ROMANI neinstruiti Psihologic si Moral EFICIENT si CORESPUNZATOR au PICAT in CAPCANELE foarte bine INTINSE de catre ASASINI ECONOMICI din unele puteri STRAINE foarte bine INSTRUITI si CORUPTI de LUX DRESATI ETC. Acum fiecare Roman de bine va actiona dupa PUTEREA LUI PSIHICA si FIZICA ptr. a se face ORDINE in TARA ! SUCCES !!!


  17. legile femosan … se poate CERE iesirea tuturor oamenilor de afaceri din POLITICA si fiecare sa doneze din AVERE cat CONSIDERA ptr. a nu se continua cu acest GENOCID !


  18. Astept cu nerabdare propunerile de afaceri ecologice.Lavinia, poate iei in calcul si judetul Bistrita-Nasaud.


  19. Ne confruntam in intreaga lume cu o conspiratie monolitica si nemiloasa ale caror actiuni se bazeaza primordial pe juraminte secrete.
    Se bazeaza pe:
    -infiltrare in loc de invazie,
    -subversiune in locul alegerilor democratice , -intimidare in locul libertatii de-a alege.

    Si-a creat un sistem ce concentreaza vaste resurse umane si materiale in scopul infiintarii unei masinarii unitare deosebit de eficienta ce combina:
    -armata
    -mijloace diplomatice
    -servicii de informatii
    -mijloace economice
    -mijloace stiintifice
    -operatiuni politice

    Actiunile ii sunt:
    -ascunse , nu publicate
    -greselile ii sunt ingropate nu dezbatute in ziare
    -dizidentii ii sunt adusi la tacere

    Nici o utilizare frauduloasa de fonduri nu ii este anchetata, nici un secret nu ii este dezvaluit.

    Individul devine handicapat cand se confrunta cu o conspiratie atat de monstruoasa incat e tentat sa creada ca e imposibil ca ea sa existe.


  20. va admir sincer pentru tot ceea ce faceti si pentru frumusetea dvs.Ceea ce vreau sa va spun e ca ar trebui ca dvs. si cei care impartasesc opiniile dvs.ar trebui sa faca ceva pentru a opri genocidul si decaderea in care acesti dictatori ingroapa Romania. In toti acesti ani in loc sa progresam , noi ne intoarcem spre analfabetism, saracie,mizerie.Nu inteleg de ce opozitia nu ia atitudine. Nu e deajuns sa tot criticam la televizor,avem nevoie sa ne intindeti o mana in solidaritatea impotrva acestor hoti.Oare cat va mai suporta acest popor?



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: