Archive for the ‘Indemnizatia pentru mame’ Category

h1

Mesaj de la Boc către românii nenăscuţi: „Naşteţi-vă în altă ţară!”

21 Septembrie 2010

N-au trecut decât câteva luni de când Emil Boc şi al cincilea sau al şaselea său guvern a redus cu 15% indemnizaţia pentru creşterea copilului. Doar câteva luni sunt de când, pentru aceeaşi indemnizaţie, Emil Boc şi ai lui au pus un plafon de 4000 lei. Deşi ne-a fost greu, am acceptat, după negocieri cu fostul ministru al Muncii, Marian Sârbu, aceaste reduceri, ţinând cont de criza economică prin care trece ţara. Ieri însă, tot Boc a anunţat, în Parlament, că vrea să mai taie încă din indemnizaţie şi, cel mai probabil, să ducă plafonul şi mai jos. Citez din Boc: „Trebuie regândită indemnizaţia de creştere a copilului şi reducerea generozităţii unor indemnizaţii în ideea alinierii lor la standardele internaţionale, adică trebuie şi România să plătească ceea ce îşi permite şi Europa să plătească.” Ca să respecte standardele, Boc vrea să le oblige pe acele femei din România care au nesimţirea să câştige mai mult decât salariul minim pe economie fie să renunţe la a mai face copii, fie pur şi simplu să plece în altă ţară din Europa. Dacă renunţă, problema se rezolvă de la sine; dacă pleacă în altă ţară din Europa, atunci îndeplinesc, nu-i aşa, dintr-o dată standardele europene, fără contribuţia lui Boc. Din fericire pentru aceste femei, care acum, din cauza exigenţelor lor profesionale şi a muncii lor, încurcă socotelile ministerului de finanţe, standardele respective s-ar aplica nu doar asupra indemnizaţiei pentru creşterea copilului, ci şi asupra veniturilor şi, în general, a nivelului lor de trai, care ar fi incomparabil mai ridicat decât în România. Asta ar rezolva cu totul problema, iar Guvernul român nu ar mai trebui să plătească nicio indemnizaţie!

În România, guvernanţii consideră că bătrânii sunt prea mulţi şi prea costisitori. Ei nu mai trebuie ajutaţi decât să moară. La rândul lor, cei activi –profesori, medici, poliţişti, personal militar- parazitează, de fapt, aparatul de stat, încasând venituri nejustificat de mari. Trebuie să li se taie din venituri şi chiar să fie daţi afară, să înveţe să se descurce şi singuri. Tinerii trebuie să aştepte vârsta maturităţii până când vor câştiga ceva mai mult decât salariul de încadrare, asta în cazul în care îşi găsesc un serviciu. Dacă mai adăugăm că nou-născuţii mor arşi de vii în maternităţi, atunci avem descrierea unei ţări condamnate la umilinţă. „N-aveţi decât să plecaţi din ţară!” le-a spus, de curând, preşedintele Traian Băsescu celor născuţi în România. „N-aveţi decât să vă naşteţi în altă ţară!” a continuat acum supusul său în toate, Emil Boc, adresându-se probabil românilor care nu s-au năcut încă.

Domnule Prim-Ministru, toate astea peste cadavrul meu! Nu fac parte dintre cei care i-au minţit şi i-au furat pe cetăţenii acestei ţări în ultimii 20 de ani. Mă număr printre oamenii politici care doresc o Românie normală şi sunt dispusă să lupt pentru asta cu orice preţ. Preşedintele României spunea, acum câteva zile, că vremurile de criză pot fi depăşite numai cu oameni curajoşi. Prin urmare, vă spun, domnule Prim-Ministru, că sunt un om curajos. Nu vă dau voie să vă bateţi joc de copiii nenăscuţi ai acestei ţări, care sunt viitorul nostru, şi vă promit că peste această „nesimţită” indemnizaţie de creştere a copilului veţi putea trece doar dacă treceţi şi peste cadavrul meu!

h1

Să trăiţi cu 600 lei pe lună, domnule premier Emil Boc!

27 Mai 2010

Ieri, după ce a anunţat reducerea cu 15% a indemnizaţiei acordate mamelor, i-am propus lui Emil Boc să trăiască o lună cu 600 de lei. Dar nu: nu doar să trăiască, ci să crească şi un copil, un sugar din suma asta. Să vedem dacă poate! Fără secretare, fără girofare! Emil Boc, băiatul de la ţară –cât de sus a ajuns! Dar, vă întreb, la ce ne foloseşte nouă asta?

Această prezentare necesită JavaScript.

Am protestat în faţa Guvernului. Peste o sută de mame, taţi, bunici au venit să-şi exprime exasperarea, revolta, poate chiar repulsia faţă de lipsa de omenie a Guvernului. Răspunsul a fost: să fim solidari!

Să fim solidari, de pildă cu toată clientela PD-L. Să fim solidari cu  Sebastian Vlădescu, ministrul de Finanţe, care a scos, anul trecut, 100.000 euro numai din participarea în consilii de administraţie. Să fim solidari cu fostul ministru de Finanţe, Gheorghe Pogea, membru în consiliul de administraţie al CEC, membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului Proprietatea, calitatea de membru fiind remunerată cu mii de euro pe lună. Să fim solidari cu Cristian Boureanu, a cărui firmă încasează 75.000 euro la fiecare sală construită în România din bani publici. Şi, în general, să fim solidari cu toţi miniştii, cu toate sinecurile bine plătite şi cu toţi beneficiarii contractelor acordate clienţilor politici ai PD-L.

Într-adevăr, cele 124.000 de tinere mame, plătite în prezent cu 600 lei lunar, vor fi salvate de solidaritate! Aşa că, un mic gest, domnule Boc. Să trăiţi cu 600 lei. Milione de români sunt obligaţi să o facă. Credeţi că este posibil? Haideţi să încercăm, domnule premier! Să vedem, sunteţi bărbat?

h1

Calea oamenilor simpli

23 Mai 2010

Multă lume se întreabă ce vom face acum, după ce Guvernul s-a arătat indiferent la apelurile şi demonstraţiile publice. O cale este cea anunţată deja de Victor Ponta: moţiunea de cenzură, care să conducă la schimbarea Guvernului. Ar fi totuşi insuficient să ne limităm la atât, mai ales că moţiunea are, cel puţin deocamdată, şanse mici de a fi adoptată. Cred că trebuie să facem mai mult, să continuăm lupta noastră.

După mitingul de lunea trecută, din faţa Ministerului Muncii, am fost prin mai multe oraşe din ţară. Un obiectiv a fost acela de a ajuta la începerea unor mici afaceri în domeniul ecologic (voi scrie în curând mai multe despre asta), iar alt obiectiv de a sta de vorbă cu mamele.

La Iaşi, la Târgu Mureş, la Cluj, la Sălaj, oriunde am fost, mamele sunt foarte nemulţumite de măsurile anunţate de Guvern. Reducerea cu 25% a indemnizaţiei este văzută ca o încercare a lui Emil Boc de a ne păcăli. Căci, la o indemnizaţie de 900 de lei, care reprezintă 85% din salariu, reducerea s-ar simţi foarte tare. Am văzut, de asemenea, multă hotărâre şi implicare la toti cei cu care am vorbit. O mamă mi-a spus: „Am pierdut un copil din cauza sistemului de sănătate. Nu vreau să-l pierd şi pe cel de-al doilea din cauza lui Boc. Nu am vrut să plec din ţară şi m-am încăpăţânat să-mi cresc copiii aici. Acesta e preţul pe care trebuie să-l plătesc?”

Am fost întâmpinată cu multă căldură şi am fost fericită când mamele mi-au mulţumit pentru că am luptat alături de ele. Le-am mulţumit şi eu şi le-am rugat să nu cedeze. Le-am spus că viaţa noastră poate fi mai bună, dacă vom fi unite în lupta pentru drepturile noastre.

Această prezentare necesită JavaScript.

Peste tot, mame, taţi şi bunici şi-au pus cu mândrie tricolorul în piept. Aproape că îmi dădeau şi mie lacrimile când îi auzeam, spunându-mi: „ Iubim ţara asta şi nu vrem să plecăm de aici pentru nimic în lume. Aici vrem să trăim şi aici vrem să ne creştem copiii şi nepoţii. Guverne, parlamente sau preşedinti, bune sau rele, toate trec. România rămâne!  Pentru viitorul ei am ieşit astăzi în stradă!”

h1

Am cerut Ministerului Muncii să ne susţină!

17 Mai 2010

Aşa cum ne-am înţeles, astăzi, la 12:00, peste 600 de persoane: mame, bebeluşi, taţi şi bunici am manifestat, cu pancarte şi pamperşi, în faţa Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Cu emoţie, fiecare şi-a pus la piept tricolorul, militând pentru dreptul la viitor al României. Le mulţumesc tuturor şi îi felicit. Le-am arătat încă o dată că ştim să ne apărăm drepturile.

Interesul pentru eveniment a fost pe măsura cauzei noastre. Cred că nici la mitigurile marilor confederaţii sindicale nu au venit atâţia jurnalişti, unii dintre ei angajaţi ai unor publicaţii din străinătate.

Poziţia noastră a rămas neschimbată. La întâlnirea pe care noi, reprezentanţii manifestanţilor, am avut-o cu domnul Nicolae Ivăşchescu, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale am spus răspicat: nu acceptăm nici cu un ban scăderea indemnizaţiei. Mai mult, am cerut ministerului să susţină public cererea noastră.

Domnul Ivăşchescu ne-a informat că din cele 190.000 de indemnizaţii pentru creşterea copilului, pe care statul le acordă în prezent, aproximativ 124.000 au valoarea minimă de 600 de ron şi numai 66.000 sunt mai mari. Pentru guvernanţi, suma este insignifiantă; în nici un caz ea nu poate contribui la echilibrarea deficitului bugetar. Pentru mame însă, aceşti bani înseamnă imens, întrucât este vorba, numai dacă luăm în calcul indemnizaţiile mai mari, de 66.000 de bebeluşi. Implicaţiile sunt şi mai mari, având în vedere ameninţarea pe care orice scădere a indemnizaţiei o reprezintă asupra natalităţii, adică asupra viitorului României.

Oare guvernanţii noştri sunt atât de puţin bărbaţi, încât au ajuns să ia bani de la mame şi de la copii?

h1

Să fim solidari!

16 Mai 2010

 

Mâine este o zi foarte importantă pentru viitorul României. Consiliul Economic şi Social (CES) va discuta despre indemnizaţia acordată mamelor pentru creşterea copilului. Vă invit să susţineţi Apelul pentru Mame şi să scrieţi cât mai multe mesaje, care vor fi ataşate şi transmise către reprezentanţii CES.

Tot mâine, la 12:00, în faţa Ministerului Muncii ne vom întâlni pentru a protesta faţă de intenţia Guvernului de a reduce indemnizaţia acordată mamelor pentru creşterea copilului. Trebuie să fim uniţi şi să nu ne lăsăm călcaţi în picioare de nimeni!

Ne veţi acorda un sprijin real dacă, la serviciu sau pe stradă, veţi avea la piept tricolorul. Fie că sunteţi bugetari sau angajaţi ai sectorului privat, fie că sunteţi pensionari sau studenţi, sprijinul vostru va conta pentru noi şi noi vom fi, la rândul nostru, alături de voi.

Să le dovedim că suntem uniţi, că suntem solidari!

h1

Mamele pentru viitorul României

16 Mai 2010

Tocmai am revenit de la reunirea grupului de susţinere a Apelului pentru Mame. Am simţit ceea ce, din păcate, unui om politic din România i se întâmplă foarte rar: că oamenii sunt alături de tine şi luptă toţi pentru o cauză comună. Asta mi-a dat şi mai mult curaj şi mi-a dat speranţă că lucrurile se pot schimba în ţară. Cred că numai dacă vom ieşi din inerţie şi din tăcere, aşa cum s-a întâmplat astăzi, se va schimba ceva în România. Cele peste 100 de mame care au venit la Facultatea Ecologică au înţeles cât de mult contează implicarea fiecăreia. Sper că nu exagerez dacă spun că, prin atitudinea lor anti-socială, guvernanţii au contribuit, fără să vrea, la renaşterea societăţii civile şi a politicii cetăţenilor.

Această prezentare necesită JavaScript.

Am decis împreună să trimitem, mâine dimineaţă, către Consiliul Economic şi Social Apelul pentru Mame. Reprezentanţii Guvernului, ai sindicatelor şi patronatelor se vor reuni pentru a lua în discuţie măsurile convenite de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional. Apelul nostru este absolut necesar, întrucât mamele nu sunt organizate în sindicat şi, practic, nu are cine să ne apere drepturile.

Am fost foarte fericită să văd că toate mamele şi-au pus la piept tricolorul şi s-au mobilizat pentru ca, până mâine, să strângem cât mai multe semnături de susţinere. Ştiu că şi voi, femei şi bărbaţi, care citiţi blogul meu, ne susţineţi şi, de aceea, vă invit să vă exprimaţi aici opiniile. Ele vor fi arhivate şi ataşate textului Apelului pentru Mame.

Ţin să-i mulţumesc şi deputatei Alina Gorghiu, care ne-a promis că le va cere parlamentarilor să sprijine iniţiativa noastră şi, în semn de solidaritate, să poarte tricolorul la piept. De asemnea, la reuniune au participat membrii unui comitet de iniţiativă care –mâine- vor organiza o demonstraţie în faţa Ministerului Muncii.

Trebuie să luptăm în continuare! Să fim cu ochii pe ei! Să fim unite!

Public aici:

Către Consiliul Economic şi Social

Domnului Preşedinte al Consiliului Economic şi Social, Florian Costache

APEL PENTRU MAME

În condiţiile economice dificile pe care le traversează România şi având în vedere constrângerile impuse Guvernului României prin negocierea acordului de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), înţelegem să fim solidari şi să participăm la efortul naţional de depăşire a situaţiei actuale de criză. Din păcate, constatăm că măsurile preconizate a fi luate în perioada următoare sunt inechitabile, contradictorii şi anti-naţionale, conducând pe termen scurt şi mediu la pauperizarea cvasi-majorităţii cetăţenilor şi ameninţând chiar viitorul naţiunii. Faţă de această situaţie, Grupul de susţinere a Apelului pentru Mame înţelege să ia atitudine.

Măsurile guvernamentale de reducere a veniturilor persoanelor cele mai defavorizate – pensionari, şomeri, persoane cu handicap, mame care au copii în întreţinere – sunt inechitabile. Prin programul de măsuri, autorităţile vor arunca întreaga răspundere a crizei pe spatele celor mulţi şi săraci, în timp ce clientela politică şi, în general, îmbogăţiţii tranziţiei rămân neafectaţi.

De asemenea, aceste măsuri sunt contradictorii. Din declaraţiile preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, rezultă că efortul naţional de reducere a veniturilor va fi făcut pe termen scurt (6 luni) pentru acoperirea deficitului bugetar. Deciziile deja anunţate urmăresc însă schimbări majore, care afectează cetăţenii României pe termen mediu şi lung. Astfel, efectele modificării Legii nr.257/2009, prin reducerea cuantumului indemnizaţiei acordate mamelor pentru creşterea copilului, vor depăşi inevitabil perioada celor 6 luni de austeritate, o revenire pentru plăţi retroactive fiind legal imposibilă. Această decizie arată implicit că, în realitate, Guvernul urmăreşte să continue măsurile de austeritate şi după 1 ianuarie 2011, indiferent de evoluţia încasărilor bugetare până la sfârşitul acestui an.  Mai mult, sacrificiul este inutil din punct de vedere financiar, contribuţia la buget fiind de sub 0,02%, dar imens pentru viitorul României.

Măsurile anunţate de preşedintele Traian Băsescu sunt, în acelaşi timp, anti-naţionale, riscând să afecteze nu doar evoluţia naţiunii către prosperitate, ci chiar baza existenţei sale. După 1989, în România au existat mai multe generaţii de sacrificiu. Viitorul arată şi el sumbru: România riscă să ajungă o ţară cu o populaţie tot mai bătrână şi mai rară, ba chiar o ţară depopulată! Această situaţie este recunoscută inclusiv de Administraţia Prezidenţială, care, în raportul „Riscuri şi inechităţi sociale în România”, publicat în septembrie 2009, constata următoarele: „După 20 de ani de declin demografic şi deteriorare a celei mai importante structuri a populaţiei – cea pe vârste, şi într-un context în care problemele redresării situaţiei demografice a ţării nu se află la locul cuvenit pe agenda clasei politice, perspectivele demografice ale României devin şi mai sumbre. Riscurile economice şi sociale pe termen lung şi foarte lung sunt subestimate. Cea mai importantă dintre recomandările care emană din aceste realităţi şi perspective este nevoia adoptării unor măsuri coerente care să vizeze diminuarea gradului de deteriorare a situaţiei demografice şi, eventual – pe termen lung – o stabilizare a numărului populaţiei (care nu va putea fi decât mai mic în raport cu cel actual).” Toate studiile demografice au arătat că aplicarea Legii nr.257/2009 a condus la o stabilizare demografică. Modificare ei, prin reducerea cuantumului indemnizaţiei, va avea efectul contrar.

România este o ţară în care numărul pensionarilor este mult mai mare decât al celor muncesc. România este o ţară din care au plecat, la muncă în străinătate, mai multe milioane de români. Raportat la ţările europene, România este o ţară cu o rată crescută a mortalităţii infantile. Din cauze preponderent economice, rata divorţurilor este în creştere. Cu toate acestea, România se pregăteşte să ia măsura „trecerii în şomaj” a tuturor tinerelor mame, pentru că şi-au permis să dea naştere unui copil. Măsura reducerii cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului va fi aşadar, ultima lovitură, cea mai grea dată viitorului României.

Grupul de susţinere a Apelului pentru Mame deplânge situaţia gravă în care se află România, ca şi lipsa de responsabilitate a guvernanţilor în ceea ce priveşte măsurile pe care intenţionează să le ia. În aceste condiţii, Grupul de susţinere a Apelului pentru Mame se adreează Consiliului Economic şi Social şi în mod special reprezentanţilor sindicatelor şi patronatelor, care se vor reuni în şedinţă pe data de 17 mai 2010, pentru a cere imperativ Guvernului adoptarea unor măsuri coerente, echitabile şi care să respecte interesul naţiunii. În acest sens, solicităm ca prevederile Legii nr.257/2009 să rămână în vigoare şi, în consecinţă, cuantumul indemnizaţiei acordat mamelor pentru creşterea copilului să rămână nemodificat. Nu suntem de acord cu nici un fel de reducere a cuantumului indemnizaţiei, deoarece cu viitorul României nu se negociază!

16 mai 2010

GRUPUL DE SUSŢINERE A APELULUI PENTRU MAME

Aştept cât mai multe mesaje de sprijin de la voi!

h1

Apel la mobilizare

14 Mai 2010

Mamelor: Apel la mobilizare!

UPDATE, 14.05.2010  21:00

Mamelor, să nu lăsăm pe nimeni să ne calce în picioare!

Reprezentanţii autorităţilor au anunţat, în această seară, că vor reduce cu 25% cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Noi am declarat de la bun început că refuzăm să acceptăm şi cea mai mică diminuare a indemnizaţiei. Nu am fost ascultate.

Indemnizaţia nu este pomană, ci o investiţie în viitorul României. În consecinţă, nu ne vom lăsa! Nu vom lăsa pe nimeni să ne calce în picioare! Vom continua lupta! Vom lupta în continuare pentru viitor!

Duminică, la ora 12, ne întâlnim la Universitatea Ecologică să le arătăm că suntem mai puternici decât şi-au imaginat ei şi să-i reamintim lui Traian Băsescu, ceea ce spunea cu ceva timp în urmă, şi anume că viitorul României nu se negociază.

Adevăratul faliment de stat

Zilele acestea m-am întâlnit cu foarte multe mame, îngrijorate că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului le poate fi luat cât ai zice peşte. Ţin să le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat direct în apărarea unui drept foarte important. Mulţumesc în mod special postului de televiziune Realitatea TV, care promoveaza  petiţia online ca formă de acţiune civică şi de presiune la adresa autorităţilor.

Am constituit deja Grupul de susţinători ai Apelului pentru Mame.  Duminică, 16 mai 2010, membrii Grupului ne vom reuni la ora 12, în Str.Franceză nr.22, la sediul Universitatii Ecologice (în spatele Muzeului Naţional de Istorie al României), pentru a ne organiza, a adopta şi semna Apelul pentru Mame. Acesta va fi adresat, luni, 17 mai 2010, membrilor Consiliului Economic şi Social, care se vor reuni pentru a dezbate prevederile acordului dintre Guvernul României şi Fondul Monetar Internaţional. Le aşteptăm pe toate mamele să vină alături de noi şi să semneze Apelul pentru Mame. Numai dacă vom fi unite, vom reuşi! Până acum am reuşit şi fără ca mamele să iasă în stradă, dar probabil că de data asta va trebui să ieşim.

De altfel, ştim foarte bine că, la Guvern, există mai multe variante de reducere a indemnizaţiei, fie prin plafonarea cu încă 15%, fie prin reducerea duratei concediului maternal de la doi ani la un an şi chiar prin întoarcerea la indemnizaţia fixă de 600 de lei. Actualii guvernanţi trebuie să afle că nu vom accepta plafonarea indemnizaţiei nici măcar cu un ban. În statele civilizate, femeile însărcinate, cele care tocmai au născut, mamele cu mai mulţi copii se bucură din plin de grija statului, la adăpost de orice curbă de sacrificiu la care, uneori, istoria poate să le oblige. Un stat nu intră cu adevărat în faliment când nu-şi mai poate plăti datoriile, ci când nu-şi mai protejează copiii.

Preşedintele speră că mamele vor fi cel mai puţin afectate de reducerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului! Asta nu seamănă deocamdată decât cu un imbold la demobilizare. „Staţi liniştiţi la locurile voastre, să aşteptăm până miercuri, să avem răbdare, să ne rugăm!” ne transmite preşedintele, puţin speriat că ar putea să audă ţipetele bebeluşilor „mărşăluind” în cărucioare pe Calea Victoriei. El însuşi a oferit un argument forte în favoarea actualei legislaţii a mamelor. Căci, nimeni n-ar putea să spună, nici măcar actualii guvernanţi, că un copil a fost născut prin reţetă medicală, ca la pensionările anticipate pe caz de boală, sau pentru că femeia, săraca, avea chef să stea acasă şi să se distreze, să încaseze un fel de şomaj mascat. Eu, însă, am un argument şi mai puternic. Să-mi spună mie, domnul preşedinte, dacă există ceva mai important pe lume decât să faci şi să creşti un copil! Să negi asta înseamnă să nu ştii despre ce vorbeşti. Pentru fiecare dintre noi, dar şi pentru „popor”, cum îi place preşedintelui să spună, într-un fel cam populist şi nedemocratic, să naşti un copil este lucrul cel mai important. Dacă statul nu are grijă nici de asta, atunci el nu mai poate fi numit stat şi este previzibilă vremea în care femeile vor reveni la născutul acasă, cu moaşa, sau direct pe câmp, între două partide de plivit buruieni. Sau, cel mai bine, să promovăm în continuare genul unei carieriste care nu vrea să facă şi să crească un copil pentru că nu are timp.

Cum se câştigă un drept în România

În România, un drept se câştigă cu eforturi imense şi se poate pierde peste noapte. Pentru a demonstra că este aşa, vă prezint în continuare odiseea adoptării legii mamelor.

Cunoscută ca „Legea mamelor”, OUG 148/2005 privind susţinerea familiei pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani era efectul nedorit al unui compromis politic, ceea ce rezultă atunci când nimeni nu vrea să rezolve cu adevărat o problemă. Discuţiile începuseră în 2002, dar au fost stopate de o decizie a guvernului. Femeile din politică, în marea lor majoritate mame, au susţinut, cu mult timp înainte de ordonanţa din 2005, că acordarea unei sume egale tuturor tinerelor care decideau să devină mame era discriminatorie. Mai mulţi bărbaţi din politică au fost de acord cu noi, însă, până la urmă, în această chestiune atât de importantă avea să decidă, sec, numai Guvernul printr-o ordonanţă de urgenţă. Dezbaterea nu mai avea rost şi, în 2007, când ordonanţa a devenit lege, nimeni nu a mai fost interesat să o schimbe.

Eu mi-am asumat acest război, ştiind de la început ce avea să mă aştepte. Căci n-am uitat nici o clipă promisiunile pe care le făcusem în 2004, ca politician reprezentant al PD. Atunci, mulţi tineri intelectuali, mici întreprinzători, oameni care reuşiseră în carieră ne-au acordat votul lor. Au făcut acest gest şi pentru că ne angajaserăm să le respectăm munca. Toţi aceşti tineri şi tinere îşi puseseră speranţa în noi, credeau că le vor fi oferite condiţii economice pentru a-şi creşte veniturile din muncă proprie, că-şi vor putea întemeia o familie şi-şi vor întreţine un copil în condiţiile eforturile depuse.

Astfel, am înregistrat la 16 octombrie 2007, la Camera Deputaţilor, un proiect de lege care să corecteze deficienţele ordonanţei, prezentând următoarele argumente, care se regăsesc şi în expunerea oficială a motivelor:

Prevederi incluse în Legea mamelor

● În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 148, din 3 noiembrie 2005, privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, persoanele aflate în concediu post-natal primeau o indemnizaţie lunară de 600 de RON. Acest ajutor servea, parţial, acelor familii care îşi doresc să aibă un copil, dar, mai ales, acelor familii care nu şi-ar putea permite întreţinerea unui nou născut, dacă ar fi fost să accepte concediul postnatal, fără nici un sprijin din partea statului.

● În ciuda beneficiilor pe care le aducea OUG 148/2005, nu consideram că prevederile acesteia contribuiau suficient la ajutorarea, dar mai ales la stimularea tinerelor familii de a avea copii. Consideram că OUG 148/2005 nu respecta în totalitate principiul echităţii sociale.

● Modificarea propusă de noi venea să conducă la o respectare reală a principiului mai sus amintit, dar era şi o măsură menită să ajute la rezolvarea problemelor majore cu care România se confruntă în ceea ce priveşte sporul negativ al populaţiei. După cum a fost dovedit de o serie de cercetări recente, disponibilitatea cuplurilor de a avea copii este tot mai mică. Conform datelor statistice, cele mai multe cupluri nu îşi doresc mai mult de doi copii. După cum este cunoscut, în cazul României, media naşterilor ar trebui să fie de 2,1 copii pentru ca tendinţa de scădere a numărului populaţiei să fie stopată. Evaluările de specialitate arată însă că perspectivele sunt mai degrabă negative, în lipsa unei strategii şi a unor măsuri care să stimuleze natalitatea. Propunerea de modificare asupra căreia solicitam votul Parlamentului reprezenta o astfel de măsură – punctuală şi probabil insuficientă, dar necesară.

● Piaţa muncii din România a devenit treptat una tot mai dinamică şi bazată pe concurenţă şi performanţă. Angajaţii cu vârste de sub 40 de ani, care se află pe diferite trepte ale carierei lor profesionale, simt cel mai acut acest lucru. Este un mediu în care intri dificil, dar e şi mai dificil să te menţii şi să avansezi. Aceste dificultăţi, coroborate cu permanenta problemă a nivelului de trai, pun, de cele mai multe ori, cuplurile în faţa dilemei de-a alege intre a avea un copil, sacrificându-şi astfel cariera profesională, sau a se menţine în câmpul muncii, sacrificându-şi însă viaţa personală.

● Există în România femei şi bărbaţi care, prin prisma studiilor pe care le-au făcut şi/sau prin prisma eforturilor pe care le-au depus, au ajuns la un nivel de salarizare care îl depăşeşte pe cel al ajutorului oferit de stat în cazul concediului post-natal. Aceştia sunt şi oamenii pentru care opţiunea între viaţa profesională şi cea personală este tot mai dificilă, pentru că întreruperea ciclului de muncă este considerată o ameninţare la adresa unui statut câştigat cu eforturi majore. Pe acest segment, în majoritate format din oameni tineri, era necesară impunerea unor măsuri care să stimuleze disponibilitatea cuplurilor de a avea copii.

● În conformitate cu principiul echităţii sociale, consideram normal ca indemnizaţia acordată lunar pentru perioada de concediu postnatal să fie calculată, la opţiunea beneficiarului, în funcţie de nivelul veniturilor acestuia. Măsura solicitată nu era una discriminatorie, dimpotrivă. Calcularea opţională a indemnizaţiei este un răspuns la contribuţiile, de nivel diferit, în taxe şi impozite, pe care fiecare cetăţean aflat în câmpul muncii le plăteşte în mod legal. Prin urmare, principiul echităţii sociale este respectat în mod real, în raport cu eforturile pe care le depune fiecare român plătitor de taxe.

Acestea au fost argumentele mele, şi cu ele am pornit la susţinerea proiectului. După cum se ştie, lupta cea mai acerbă pentru un proiect de lege se dă în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Am găsit aici susţinători, cărora le mulţumesc, dar cei mai mulţi parlamentari au fost potrivnici. De asemenea, mulţi dintre cei care, iniţial, s-au opus, au constatat treptat că proiectul răspunde unei necesităţi a cetăţenilor României, şi au încercat apoi să monopolizeze proiectul. Sperau să obţină voturi, căci se apropiau alegerile.

A durat un an să-i conving pe parlamentari că legea iniţiată de mine vine în sprijinul celor care vor să dea naştere unui copil, ba chiar încurajează tinerele mame să renunţe o perioadă la carieră pentru a acorda copilului toată atenţia de care acesta are nevoie în prima, dar şi cea mai importantă perioadă a vieţii.

Respins fiind la Senat, proiectul a fost trimis la Camera Deputaţilor în aprilie 2008. Am renunţat şi la orgoliu şi la orice vechi resentimente faţă de alţi deputaţi şi am acceptat ca, între numele iniţiatorilor, să apară şi alţii. Legea era prioritatea mea şi nu orgoliul meu personal. Nici în Camera Deputaţilor nu au lipsit contestatari. Cei mai fervenţi opozanţi au fost parlamentarii PD-L şi mai ales fostul ministru al muncii, Gheorghe Barbu, care, după pierderea portofoliului, devenise preşedintele Comisiei de muncă al Camerei Deputaţilor. Cum să accepte domnia sa o lege bună, făcută de altcineva? Nici liberalii nu au înghiţit proiectul, cu excepţia noului ministrul al Muncii, Mariana Câmpeanu, o doamnă, în toate accepţiunile termenului, femeie şi mamă care a susţinut, spre stupoarea lui Tăriceanu, proiectul meu. Ea a găsit pârghiile financiare prin care Ministerul Muncii putea asigura sumele necesare şi tot ea avea să afirme că, fără o asemenea lege, viitorul demografic al României va fi incert. Cel care avea să devină ministru al Muncii după Mariana Câmpeanu, Marian Sârbu, este tot un om căruia îi voi rămâne întotdeauna recunoscătoare pentru tot ceea ce a făcut, atât pentru promovarea, cât şi pentru aplicarea urgentă a legii. Aş putea spune că, dacă n-ar fi fost alături de mine în anumite momente decisive pentru această iniţiativă, ea nu ar fi văzut poate niciodată lumina zilei.

Nu ştiam ce se va întâmpla cu legea până în momentul votului final, când m-am aşezat în faţa uşilor de la sala de şedinţe pentru a-i opri pe cei prezenţi să iasă din sala. Şi au votat! 171 voturi „pentru”, mai mult cu patru voturi decât îi era necesar legii ca să reuşească. Final fericit al unui an de luptă politică!

Nimeni nu s-a putut opune argumentelor mele. Lista celor cărora le-am mulţumit şi le mulţumesc şi astăzi este destul de lungă, din fericire. Le mulţumesc tuturor încă o dată şi le cer să fie alături de noi şi în aceste zile.