h1

Nu scriu foarte des pe blog, dar acum voi posta un nou comunicat PIN

29 Martie 2011

Crin Antonescu, autor moral al exodului românilor, se face vinovat de încălcarea Constituţiei şi drepturilor omului

Lavinia Şandru, preşedintele PIN, se declară indignată de recenta declaraţie a preşedintelui PNL, Crin Antonescu, conform căreia propune condiţionarea dreptului la vot a cetăţenilor români din afara graniţelor ţării de impozitarea bunurilor acestora. Lavinia Şandru acuză nu doar o mentalitate dictatorială, pe care o manifestă, deja, domnul Antonescu, dar şi faptul că acesta doreşte pedepsirea românilor pentru că nu i-au dat votul în 2009. Mai mult, liderul PIN consideră că mare parte dintre românii aflaţi afară sunt plătitori de impozite în ţară.

”Este inadmisibil ca în secolul al XXI-lea să doreşti îngrădirea dreptului la vot, consfiţțit nu doar prin Charta Universală a Drepturilor Omului, dar şi prin Constituţia României, pe care domnul Antonescu a început deja să o încalce, fără să fi ajuns măcar la Cotroceni. Domnul Antonescu ar trebui să nu uite că românii aflaţi peste graniţele ţării au plecat să-şi poată întreţine familiile din ţară. Au plecat pentru că domni ca Antonescu şi întreaga clasă politică pe care o reprezintă, incapabilă să se reformeze, nu a făcut nimic pentru ca ei să poată trăi în România. Domnul Antonescu este unul dintre autorii morali ai exilului de neoprit al românilor. Domnia sa ar trebui să se ocupe, în primul rând, de reformarea propriul partid, dacă nu doreşte să o facă DNA-ul în locul său, pentru că principalele probleme ale României pornesc din rândul unei clase politice corupte, imorale, indiferente la suferinţa românilor”, subliniază liderul PIN.

În desele întâlniri pe care le-a avut cu românii din Italia, cu preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia, domnul Eugen Terteleac, Lavinia Şandru a căutat soluţii pentru facilitarea dreptului la vot al românilor şi a condiţiilor lor de muncă şi trai în ţara gazdă. Ca atare, preşedintele PIN propune necesitatatea creării unor instituţii de control asupra corectitudinii desfăşurării procesului de votare şi o discuţie pe marginea introducerii votului obligatoriu. Această ultimă idee este inspirată de bunele practici din unele ţări ale Uniunii Europene, precum Belgia sau Grecia, care s-au confruntat cu aceeaşi problemă a absenteismului ca şi România.

29 martie 2010                                                                  Biroul de Presă al Partidului Iniţiativa Naţională

Anunțuri
h1

Dragi prieteni, am decis sa postez si pe blog comunicatul dat de colegii mei de la PIN la adresa masurilor propuse de ministrul Ioan Botis

14 Martie 2011

COMUNICAT DE PRESĂ

Lavinia Şandru cere demisia ministrului Ioan Botiş, ca urmare a diminuării sumelor pentru indemnizaţia de creştere a copilului prevăzute pentru 2011-2013

Preşedintele PIN Lavina Şandru se arată indignată de măsurile criminale pe care Guvernul Boc continuă să le ia la adresa populaţiei, mai ales la adresa copiilor şi mamelor şi a categoriilor defavorizate.

Strategia de reformă socială 2011 – 2013, pe care ministrul Botiş a afişat-o pe site-ul Ministerului Muncii, demonstrează că în următorii ani, guvernul pregăteşte o diminuare drastică a resurselor alocate cheltuielilor sociale pentru protecţia şi creşterea copilului cu 1,1 miliarde de lei. Dacă indemnizaţiile şi stimulentele pentru creşterea copilului vor fi diminuate cu 917 milioane lei până în 2013, la 1,113 miliarde lei, de la 2,03 miliarde lei în 2010, aşa cum scrie în document, înseamnă că din 207.000 de beneficiari câţi se înregistrează astăzi la nivel naţional, se va ajunge la doar 129.000.

Preşedintele PIN Lavinia Şandru condamnă mişcarea de distrugere a resursei umane din România pe care Guvernul Boc o practică prin politici de sufocare a stimulării natalităţii.

”Domnul Botiş ne spunea zilele trecute că peste câţiva ani nu va avea cine să ne mai plătească pensiile. Păi, dumnealui, prin aceste măsuri, face tot posibilul ca acest fapt să devină realitate. Dacă în România nu se mai nasc copiii, pentru că părinţii nu sunt încurajaţi de stat să o facă, atunci cum ne mai gândim că această ţară mai are un viitor? Domnul Botiş o să plece, să sperăm cât mai curând, însă măsurile acestea dramatice rămân şi ne afectează viaţa pe termen lung. Din nefericire, politica practicată de acest guvern poate fi rezumată prin atitudinea unui alt ministru, Vreme, care ne sfătuia să navigăm pe Internet, dacă nu mai putem lua benzină. Îi recomand ministrului să aibă un comportament batjocoritor la adresa propriei familii, nu a poporului român”, a declarat preşedintele PIN Lavinia Şandru.

Preşedintele PIN cere demisia de urgenţă a ministrului Ioan Botiş şi regândirea, împreună cu partenerii sociali, a strategiei sociale pentru următorii ani.

Biroul de Presă a Partidului Iniţiativa Naţională

h1

Trăiește 10 zile de iubire

13 Februarie 2011

După un voiaj prin Europa, Manifestul pentru Sănătatea Pământului a ajuns și în România. Este motivul pentru care îi chem pe toți aceia dintre dumneavoastră care iubiți natura, frumosul și înțelegeți să creăm împreuă un destin copiilor noștri, să vă alăturați celor ”Zece Zile de Iubire”. Este modul meu de a arăta prețuire valorilor profund umane și legăturii indisolubile care există între noi și natura care ne-a ajutat să devenim oameni. Vă chem, așadar, ca, timp de 10 zile, să sărbătorim iubirea pentru celălalt și pentru mediul înconjurător!

h1

Padurea Indragostitilor

12 Februarie 2011

Totul depinde de tine!

Scrie Manifestul tău pentru Sănătatea Pământului și primești o invitație la spectacolul extraordinar

“Zece Zile de iubire”

care va avea loc de Dragobete, joi 24 februarie, ora 19.00, la Sala Palatului.

Cele mai frumoase mesaje vor fi premiate chiar în timpul spectacolului.

Înscrie-te în “Zona Liberă de Indiferență“!

Împreună cu jumătatea ta, puteți planta copacul vostru în ”Pădurea Îndrăgostiților”.

h1

Cum se poate ajunge in Padurea Indragostitilor

12 Februarie 2011

Doresti ca impreuna cu prietena ta (prietenul tau) sa aveti copacul vostru in Padurea Indragostitilor.

Acest copac va fii plantat de voi in Saptamana Mare pe 22 aprilie de Ziua Pamantului si la baza lui se va afla o placheta de marmura inscriptionata cu numele vostru. Pentru ca voi sa va numarati printre membrii fondatori ai Padurii Indragostitilor, este necesar sa ne trimiteti mesajul vostru pentru sanatatea pamantului.

Cu cat mesajul vostru ecologist va fi mai convingator, cu atat sansele voastre de a fi fondatorii unei traditii in ecologia romaneasca vor fi mai mari.

Pentru ca mesajul tau ecologist sa ajunga la noi, posteaza un comentariu la acest articol.

Mesajul trebuie sa fie semnat si sa contina datele tale de contact (e-mail, telefon).

Succes!

h1

Program

12 Februarie 2011

Luni – 14 februarie, ora 20.00

Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti

“Si totusi exista iubire”

– Andrei Păunescu + Trupa Totuși
– Silvia Ștefănescu
– Raul Cârstea și Constantin Neculae
– Trupa UAU!
– Radu Pietreanu și “Vacanța Muzicală”

 

Miercuri – 16 februarie, ora 22.00

Clubul Vault (Str. Lipsacni 29-31 )

Stand Love Comedy cu trupa UAU!

 

Joi – 17 februarie, ora 21.00

A’live Club (Str. George Enescu 25)

“Si totusi exista iubire”

– Andrei Păunescu + Trupa Totuși
– Emeric Imre
– Radu Pietreanu și “Vacanța Muzicală”

 

Joi – 24 februarie, ora 19.00

Sala Palatului

“Zece Zile de iubire”

– Direcția 5, Felicia Filip
– Andrei Păunescu + Trupa Totuși
– Victor Socaciu
– K1, Ro-mania
– Florin Chilian, Emeric Imre
– Radu Pietreanu și “Vacanța Muzicală”
– Valentin Moldovan, Silvia Ștefănescu
– Hector Lopez
– Raul Cârstea și Constantin Neculae
– Colegiul PIM, Trupa UAU!
– Alina Dragomir, Maria Crăciun

h1

Mesaj de la Boc către românii nenăscuţi: „Naşteţi-vă în altă ţară!”

21 Septembrie 2010

N-au trecut decât câteva luni de când Emil Boc şi al cincilea sau al şaselea său guvern a redus cu 15% indemnizaţia pentru creşterea copilului. Doar câteva luni sunt de când, pentru aceeaşi indemnizaţie, Emil Boc şi ai lui au pus un plafon de 4000 lei. Deşi ne-a fost greu, am acceptat, după negocieri cu fostul ministru al Muncii, Marian Sârbu, aceaste reduceri, ţinând cont de criza economică prin care trece ţara. Ieri însă, tot Boc a anunţat, în Parlament, că vrea să mai taie încă din indemnizaţie şi, cel mai probabil, să ducă plafonul şi mai jos. Citez din Boc: „Trebuie regândită indemnizaţia de creştere a copilului şi reducerea generozităţii unor indemnizaţii în ideea alinierii lor la standardele internaţionale, adică trebuie şi România să plătească ceea ce îşi permite şi Europa să plătească.” Ca să respecte standardele, Boc vrea să le oblige pe acele femei din România care au nesimţirea să câştige mai mult decât salariul minim pe economie fie să renunţe la a mai face copii, fie pur şi simplu să plece în altă ţară din Europa. Dacă renunţă, problema se rezolvă de la sine; dacă pleacă în altă ţară din Europa, atunci îndeplinesc, nu-i aşa, dintr-o dată standardele europene, fără contribuţia lui Boc. Din fericire pentru aceste femei, care acum, din cauza exigenţelor lor profesionale şi a muncii lor, încurcă socotelile ministerului de finanţe, standardele respective s-ar aplica nu doar asupra indemnizaţiei pentru creşterea copilului, ci şi asupra veniturilor şi, în general, a nivelului lor de trai, care ar fi incomparabil mai ridicat decât în România. Asta ar rezolva cu totul problema, iar Guvernul român nu ar mai trebui să plătească nicio indemnizaţie!

În România, guvernanţii consideră că bătrânii sunt prea mulţi şi prea costisitori. Ei nu mai trebuie ajutaţi decât să moară. La rândul lor, cei activi –profesori, medici, poliţişti, personal militar- parazitează, de fapt, aparatul de stat, încasând venituri nejustificat de mari. Trebuie să li se taie din venituri şi chiar să fie daţi afară, să înveţe să se descurce şi singuri. Tinerii trebuie să aştepte vârsta maturităţii până când vor câştiga ceva mai mult decât salariul de încadrare, asta în cazul în care îşi găsesc un serviciu. Dacă mai adăugăm că nou-născuţii mor arşi de vii în maternităţi, atunci avem descrierea unei ţări condamnate la umilinţă. „N-aveţi decât să plecaţi din ţară!” le-a spus, de curând, preşedintele Traian Băsescu celor născuţi în România. „N-aveţi decât să vă naşteţi în altă ţară!” a continuat acum supusul său în toate, Emil Boc, adresându-se probabil românilor care nu s-au năcut încă.

Domnule Prim-Ministru, toate astea peste cadavrul meu! Nu fac parte dintre cei care i-au minţit şi i-au furat pe cetăţenii acestei ţări în ultimii 20 de ani. Mă număr printre oamenii politici care doresc o Românie normală şi sunt dispusă să lupt pentru asta cu orice preţ. Preşedintele României spunea, acum câteva zile, că vremurile de criză pot fi depăşite numai cu oameni curajoşi. Prin urmare, vă spun, domnule Prim-Ministru, că sunt un om curajos. Nu vă dau voie să vă bateţi joc de copiii nenăscuţi ai acestei ţări, care sunt viitorul nostru, şi vă promit că peste această „nesimţită” indemnizaţie de creştere a copilului veţi putea trece doar dacă treceţi şi peste cadavrul meu!